Peste 300 de organizaţii sunt implicate în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane din R. Moldova
https://www.ipn.md/ro/peste-300-de-organizatii-sunt-implicate-in-prevenirea-si-combaterea-traficului-d-7967_961142.html
În R. Moldova, peste 300 de organizaţii naţionale şi internaţionale sunt implicate în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane.
11 dintre aceste organizaţii au participat joi, 7 septembrie, la şedinţa Clubului de presă, care a avut drept temă de discuţii prevenirea traficului de fiinţe umane şi a migraţiei ilegale din R. Moldova prin oferirea de alternative populaţiei locale.
Reprezentanţi ai Proiectului PNUD „Oportunităţi mai favorabile pentru tineret şi femei”, ai Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiune, Centrului Internaţional „La Strada”, Programului Anti-trafic al Misiunii OSCE în Moldova etc., au vorbit despre specificul organizaţiei pe care o reprezintă şi activitatea pe care o desfăşoară.
Atât reprezentanţii organizaţiilor, cât şi cei prezenţi la Clubul de presă au concluzionat că, deşi există multe organizaţii care se ocupă cu combaterea traficului de fiinţe umane, această problemă rămâne una din cele mai mari cu care se confruntă societatea moldovenească.
La Clubul de presă au participat studenţii Şcolii de Jurnalism organizată de Centrul Independent de Jurnalism, care urmează să scrie câte o ştire pe baza informaţiei prezentate de membrii organizaţiilor anti-trafic.