logo

Peste 250 de cereri de subvenţionare a cazanelor pe biomasă au fost depuse în prima zi


https://www.ipn.md/ro/peste-250-de-cereri-de-subventionare-a-cazanelor-pe-biomasa-7967_1027295.html

Limita de oferte pentru gospodăriile casnice din cadrul Programului de subvenţionare a cazanelor pe biomasă a fost epuizată din prima zi de înscriere – 17 mai curent. Astfel, peste 250 de persoane au venit la Agenţia pentru Eficienţă Energetică pentru a depune dosarul de aplicare la Program şi a beneficia de subvenţia de până la 1300 de euro, acordate din fonduri europene. În cadrul unui briefing de presă, directorul AEE, Mihail Stratan, a apreciat că numărul mare de cereri pentru subvenţionarea cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice denotă succesul politicilor statului în domeniul surselor regenerabile de energie şi că piaţa combustibilului din biomasă este funcţională, transmite IPN.

Pentru perioada următoare vor fi acceptate doar cereri de la întreprinderi mici şi micro-întreprinderi, ce doresc să îşi instaleze sisteme de încălzire pe biocombustibil, cu rambursare de cost din fonduri europene. Din totalul de 15 oferte au fost depuse deja 12 dosare. Din cele 150 de subvenţii ale Programului, 135 sunt destinate gospodăriilor casnice.

Programul de subvenţionare a fost lansat în 2012. „Începând cu acel an au fost oferite subvenţii de peste 20 de milioane de lei, din fonduri europene, pentru instalarea a 920 de cazane în gospodării casnice. Împreună cu apelul din 2016, numărul cazanelor subvenţionate din bani europeni se va ridica la 1020” a declarat Mihail Stratan.

Mărimea subvenţiei, acordate din fonduri europene, este de 1300 de euro şi, respectiv, 500 de euro, în funcţie de parametrii tehnici ai cazanului selectat. Beneficiarii programului urmează să îşi primească subvenţia după semnarea contractului şi instalarea cazanului pe biomasă în propria locuinţă sau la întreprindere. Cazanele selectate de beneficiarii programului de subvenţionare trebuie să fie produse sau parţial asamblate în Republica Moldova şi urmează a fi achiziţionate de la cele 24 de companii acreditate.