logo

Peste 2000 de credite au fost acordate beneficiarilor programului Prima Casă


https://www.ipn.md/ro/peste-2000-de-credite-au-fost-acordate-beneficiarilor-programului-prima-casa-7966_1048223.html

Peste 2000 de credite în valoare de circa un miliard de lei au fost oferite familiilor tinere și tinerilor necăsătoriți în cadrul Programului guvernamental Prima Casă. Suma totală a garanțiilor de stat este de circa 500 de milioane de lei, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Din 2000 de beneficiari, 1450 sunt familii tinere, iar 550 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani, iar valoarea medie a unei locuințe constituie aproximativ 580 de mii de lei. Din totalul locuințelor, 1873 au fost cumpărate în orașe, iar 127 în sate.

Guvernul pregătește lansarea Programului Prima Casa 4, destinat angajaților din sectorul privat. Potrivit premierului, Pavel Filip, de acest program vor beneficia angajații din sectorul privat, cărora statul le va oferi compensații de până la 50% din valoarea creditului Prima Casă. Compensațiile vor fi oferite în funcție de mărimea salariului beneficiarului.

Actualmente, statul acoperă până la 50% din valoarea creditului pentru angajații în cadrul instituțiilor bugetare, conform pachetului Prima Casa 2. De aceste facilități au beneficiat, până în prezent 260 de persoane.

De asemenea, conform pachetului Prima Casa 3, familiile care au copii beneficiază de suport la procurarea primei case. Statul achita 10% din prețul locuinței pentru familiile cu un copil, 25% – pentru familiile cu doi copii, 50% – pentru familiile cu trei copii, iar pentru cei care au 4 și mai mulți copii, Guvernul achită integral suma, familia plătind doar dobânzile. Până acum au fost achitate compensații pentru peste 520 de familii care au copii.

Programul guvernamental Prima Casă a fost lansat în martie 2018.