logo

Peste 160 de funcţionari publici au primit diplome de merit cu ocazia zilei profesionale


https://www.ipn.md/ro/peste-160-de-functionari-publici-au-primit-diplome-de-merit-cu-ocazia-zilei-prof-7967_1006025.html

Peste 160 de funcţionari publici din toată ţara, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, au  primit Diplome ale Guvernului de gradul I, II şi III  în cadrul unei şedinţe festive prilejuită de Ziua funcţionarului public, care va fi marcată la 23 iunie, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Secretarul general al executivului, Victor Bodiu, a declarat că s-au împlinit şapte ani de când în Republica Moldova a demarat reforma administraţiei publice, care are ca scop instituirea unui sistem modern, inovativ şi eficient al administraţiei publice de toate nivelurile, în conformitate cu principiile de bună guvernare din ţările Uniunii Europene şi ale Consiliului Europei.

Victor Bodiu s-a referit la performanţele atinse în implementarea guvernării electronice, la Programul de reformare a serviciilor publice pentru anii 2012-2015 şi la Premiul ONU pentru Serviciul Public, câştigat recent în premieră de către Republica Moldova.

Ziua funcţionarului public a fost instituită în Republica Moldova în 2012 şi este marcată la 23 iunie, când, în conformitate cu rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din anul 2003, sunt celebraţi toţi cei care activează în serviciul public al ţărilor-membre ONU.