Peste 1000 de poliţişti vor asigura ordinea publică de Hram
https://www.ipn.md/ro/peste-1000-de-politisti-vor-asigura-ordinea-publica-de-hram-7967_993272.html
De Hramul oraşului Chişinău, ordinea publică va fi asigurată de peste o mie de poliţişti. Cel mai mare număr de colaboratori va fi concentrat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, transmite Info-Prim Neo.
Şeful poliţiei municipale, Silviu Muşuc, a declarat, miercuri, 12 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul acesta în PMAN nu va fi instalat gardul de protecţie, ci va fi organizat un cordon din poliţişti, pe strada Bănulescu-Bodoni, prin parc, şi până la strada Puşkin, către scenă. În total vor fi 10 intrări-filtre, pe unde oamenii vor putea trece spre scenă.
Cei care vor veni la concert vor fi verificaţi cu detectorul de metale. Nu va fi permis accesul persoanelor care vor deţine asupra sa obiecte periculoase sau arme de foc, chiar dacă au permis de port armă.
Şeful poliţiei municipale a menţionat că în PMAN nu va fi permisă comercializarea băuturilor alcoolice, cu excepţia vinului în vase de masă plastică.
Minorii, fără supravegherea maturilor, nu au voie să se afle în stradă sau în localuri până la ore târzii. Dacă vor fi surprinşi de poliţişti, vor fi duşi la Centrul de plasament al Comisariatului General de Poliţie. Şoferii depistaţi în stare de ebrietate vor fi pedepsiţi aspru, a mai spus Silviu Muşuc.
Pe parcursul sărbătorii în PMAN se vor afla 2 autospeciale ale pompierilor, 3 ambulanţe şi mai multe echipaje ale regimentului „Scut”. De asemenea va face de gardă şi o echipă a Serviciului Bombteh.
Anul trecut Hramul a fost sărbătorit în PMAN de peste 60 mii persoane.