logo

Perspectivele europene ale Republicii Moldova, discutate la Vilnius


https://www.ipn.md/ro/perspectivele-europene-ale-republicii-moldova-discutate-la-vilnius-7965_1007318.html

Perspectivele europene, implementarea unei agende de reforme interne pentru modernizarea Republicii Moldova, precum şi securitatea energetică, au fost principalele subiecte discutate în cadrul vizitei preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, la Vilnius. Oficialul a avut întruniri cu mai mulţi oficiali europeni, care au promis să susţină Republica Moldova în perspectiva sa europeană, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, în cadrul întrevederii preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, cu preşedintele Republicii Lituania, Dalia Grybauskaitè, oficialul moldovean a menţionat că autorităţile de la Chişinău se concentrează pe aprofundarea reformelor în domeniile justiţiei, afacerilor interne, combaterea corupţiei. Şeful legislativului s-a referit la oportunităţile oferite Republicii Moldova de Parteneriatul Estic, precum şi la asistenţa oferită de către UE prin intermediul diverselor instrumente. La rândul său, preşedintele Republicii Lituania, Dalia Grybauskaitè, şi-a exprimat speranţa că Summitul Parteneriatului Estic din toamnă va fi un succes pentru Republica Moldova.

În cadrul întrevederii lui  Igor Corman cu prim-ministrul lituanian, Algirdas Butkevičius, oficialii s-au referit la cooperarea sectorială dintre Republica Moldova şi UE, în special în domeniile energetic şi transporturi, precum şi la valorificarea asistenţei comunitare oferită Moldovei prin intermediul diferitor instrumente europene. Totodată, oficialii au discutat despre iniţierea unor proiecte comune, în special ce vizează aprofundarea şi intensificarea schimburilor comerciale între Republica Moldova şi Lituania.

În cadrul întrevederii cu ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Linas Linkevičius, a fost abordată dinamica dialogului moldo-lituanian şi ultimele evoluţii înregistrate în dialogul UE - Republica Moldova. Linas Linkevičius a încurajat autorităţile de la Chişinău să continue reformele de modernizare a ţării până la atingerea obiectivului final – integrarea europeană a Republicii Moldova.

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, însoţit de o delegaţie parlamentară, efectuează o vizită oficială în Republica Lituania, în perioada 19 - 21 august 2013. Din delegaţia oficială mai fac parte deputaţii Ion Hadârcă şi Tudor Deliu.