logo

Persoanele în stare de ebrietate nu vor avea acces în PMAN în seara de Revelion


https://www.ipn.md/ro/persoanele-in-stare-de-ebrietate-nu-vor-avea-acces-in-7967_1039093.html

Persoanele în stare de ebrietate, cele care dețin obiecte ascuțite sau arme de foc nu for avea acces în Piața Marii Adunări Naționale în seara de Revelion, a declarat Livii Baziuc, șeful Inspectoratului Național de Patrulare, într-o conferință de presă. Polițiștii vor asigura ordinea publică în perimetrul PMAN, dar nu vor instala garduri de protecție cum s-a făcut altădată.

În teritoriu vor fi prezente forțe ale poliției care vor verifica selectiv persoanele, iar cei în stare evidentă de ebrietate nu vor fi lăsați la sărbătoare. Șeful INP a recomandat cetățenilor să consume alcool moderat pentru a nu genera situații de conflict, iar în consecință încălcarea legii.

Șeful Direcției generale securitate publică IGP, Marin Maxian, a recomandat oamenilor să fie vigilenți și să nu lase lucrurile de preț sau bani la vedere. Părinții nu-și vor lăsa copiii nesupravegheați. Cetățenii sunt sfătuiți să fie atenți la persoanele care le calcă pragul – Moș Crăciun și colindători, pentru că pot fi infractori deghizați.

Poliția recomandă oamenilor să anunțe imediat poliția în cazul în care au nimerit într-o situație de conflict sau au fost martorii unor infracțiuni.

În perioada 31 decembrie-15 ianuarie, peste trei mii de polițiști vor asigura ordinea publică în țară.