Persoanele asigurate pot accesa și verifica contul personal de asigurări sociale prin intermediul serviciului electronic Acces CPAS, amintește Casa Națională de Asigurări Sociale.
Serviciul Acces CPAS oferă posibilitatea vizualizării şi imprimării informației acumulate la contul personal ce reflectă datele angajatorului, perioada de activitate, fondul de retribuire a muncii și alte recompense, contribuțiile de asigurări sociale calculate și transferate la bugetul asigurărilor sociale de stat începând cu data de 1 ianuarie 1999.
Totodată, în contul personal se regăsește și informația cu privire la raporturile de muncă începând cu 1 ianuarie 2018 (angajarea/eliberarea de la serviciu, suspendarea contractului de muncă, etc.), activitatea de muncă realizată în perioada de până la 1 ianuarie 1999 (scanată din carnetul de muncă), inclusiv informația privind prestațiile sociale achitate de Casa Națională de Asigurări Sociale.
Accesul la datele din contul personal de asigurări sociale poate fi obținut cu loghin şi parolă de acces, obținut de la orice subdiviziune teritorială a Casei Naționale de Asigurări Sociale cu buletinul de identitate sau cu semnătură electronică sau mobilă https://mcabinet.gov.md/ro, transmite IPN.