logo

Persoane fără adăpost au suferit hipotermie generală


https://www.ipn.md/ro/persoane-fara-adapost-au-suferit-hipotermie-generala-7967_980034.html

Trei persoane fără adăpost au fost ridicate din stradă şi internate la Spitalul de Urgenţă cu hipotermie generală. Boschetarii au devenit în zilele cu temperaturi sub zero grade Celsius o problema pentru Serviciul de Urgenţă din capitală. Medicul-coordonator al acestui Serviciu, Eufalia Negreaţă, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că primul boschetar cu identitatea necunoscută, de aproximativ 50-55 de ani, a fost depistat la ora 8.00 pe o stradă din capitală. Bărbatul suferea de hipotermie generală şi a fost internat de urgenţă la spitalul „Arhanghelul Mihail”. Peste câteva ore, într-o curte din sectorul Botanica a fost găsită o femeie fără domiciliu, în vârstă de 45 de ani, la fel cu hipotermie generală şi în stare avansată de ebrietate. Femeia a fost internată la spitalul „Sfânta Treime”. Poliţia din sectorul Râşcani a găsit în jurul orei 23.00, pe str. Dimo, un boschetar, de 30 de ani. Bărbatul a fost internat la Spitalul de Urgenţă cu hipotermie generală. Medicii spun că în lipsa unui azil de noapte sau unui centru pentru oamenii fără adăpost, boschetarii sunt internaţi la spitale, cel mai frecvent la Spitalul de Urgenţă.