logo

Persecuţiile regimului de la Tiraspol prin prisma necazului unei familii din Bender


https://www.ipn.md/ro/persecutiile-regimului-de-la-tiraspol-prin-prisma-necazului-unei-familii-din-ben-7967_982256.html

Ilie Cazac, un tânăr de 24 de ani, este încă o victimă a regimului separatist de la Tiraspol informaţia despre care a ajuns în vizorul presei de la Chişinău. Părinţii acestuia au declarat luni, 3 mai, la o conferinţă de presă la Agenţia „Info-Prim Neo”, că Ilie a fost răpit de reprezentanţii ministerului serviciilor secrete de la Tiraspol la 19 martie curent, în timp ce se întorcea de la serviciu spre casă, iar locul de detenţie nu este cunoscut. Ilie Cazac deţine de mai puţin de un an funcţia de specialist principal la o secţie din cadrul Inspectoratul Fiscal din Tighina. Părinţii lui Ilie Cazac, Stela Surkicean şi Serghei Viniţkii, spun că au aflat despre arestul fiului abia peste două zile pentru că se aflau într-o deplasare la Odesa. Potrivit lor, în noapte de sâmbătă spre duminică, 21 martie, opt angajaţi ai serviciilor secrete, îmbrăcaţi în civil, l-au adus pe Ilie Cazac încătuşat acasă, unde era şi fratele său mai mic, Oleg Surkicean. Oamenii în civil au efectuat o percheziţie, au sustras bunuri şi acte, fără să întocmească un proces-verbal. Ilie a reuşit să îi spună fratelui mai mic că este vorba despre o provocare şi că mama lor ar trebui să se prezinte la procuratura din Bender (Tighina). După aceasta părinţii au fost sunaţi de avocatul din oficiu desemnat pentru a-l apăra pe Ilie, Ianina Pirojkova, care i-a informat că fiul lor este arestat pentru „trădare de patrie” şi riscă de la 12 până la 20 de ani de detenţie. Avocatul i-a îndemnat să stea calmi şi să nu ceară ajutor din altă parte, pentru că vor complica şi mai mult situaţia. „Noi nu cunoaştem absolut nimic despre el, unde se află, cum se simte. După ce am văzut că avocatul Ianina Pirojkova lucrează împotriva noastră, am angajat alt avocat, dar care nu are acces la dosarul fiului timp de 2 săptămâni şi deja regretă că s-a apucat acest caz”, a spus Stela Surkicean. Tatăl vitreg al lui Ilie Cazac, Serghei Viniţkii, spune că în regiunea transnistreană oamenii îşi cunosc doar obligaţiile, nu însă şi drepturile. „Ilie a fost răpit, altfel nu putem spune, pentru că nu avem nicio explicaţie. Un om ieşit din casă dimineaţă nu ştie dacă se mai întoarce seara. Penitenciarele sunt supra pline de tineri arestaţi fără motiv. Cunoaştem multe familii care vin cu genţi la penitenciare, dar le este frică să vorbească despre nevoia lor. Cred că atâta timp cât vom tace, acest sistem va prinde rădăcini”, a declarat tatăl. Părinţii tânărului arestat spun că sunt şi ei intimidaţi, dar mai mult fiul lor Oleg Surkicean, de 15 ani. „Îl conduc în fiecare zi la şcoală şi văd cum îl opresc oameni în civil şi îi cer acte copilului minor sau îi caută în geantă”, spune Serghei Viniţkii, iar Stela Surkicean a spus că un miliţian chiar a ameninţat-o că, dacă va mai cere cuiva ajutor, fiului cel mic îi vor băga uşor în geantă substanţe narcotice, pentru a fi tras la răspundere. „Noi nu ştim ce ne aşteaptă acasă, la Bender, după ce am participat la această conferinţă. Putem doar să presupunem că ne vor vizita, cel mai probabil noaptea, şi ne vor intimida şi mai mult”, spune Serghei Viniţkii. În speranţa că fiul lor va fi eliberat, Stela Surkicean şi Serghei Viniţkii au făcut şi o adresare publică către preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, către prim-ministrul Vlad Filat, dar şi către şeful statului rus, Dmitri Medvedev, şi premierul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, să intervină în acest caz. Părinţii lui Ilie Cazac merg la închisori diferite în căutarea fiului şi lasă genţile cu produce alimentare peste tot unde li se spune că el ar fi deţinut. Potrivit preşedintelui asociaţiei „Promo-Lex”, Ion Manole, în acest caz a fost deja sesizat Guvernul Republicii Moldova, autorităţile Federaţiei Ruse, dar şi alte organizaţii internaţionale. Dosarul lui Ilie Cazac a fost expediat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar încă nu se cunoaşte dacă a fost înregistrat spre examinare. Ion Manole spune că este o gravă încălcare faptul că reţinerea a fost făcută de serviciile secrete, în timp ce, potrivit acordului dintre Chişinău şi Moscova din 1992, în oraşul Tighina au dreptul să se afle doar reprezentanţi ai poliţiei moldoveneşti şi ai miliţiei transnistrene. „Forţa poliţiei şi procuraturii moldoveneşti este redusă în Tighina. Sediul poliţiei se află în incinta comendamentului rus de pacificatori, astfel încât fiecare persoană care vine să depună o plângere la poliţie, este înregistrată într-un registru, după care începe persecuţia. În regiunea transnistreană lipseşte un mecanism de respectare a drepturilor omului”, a spus Ion Manole. O situaţie similară a avut loc şi la 7 aprilie curent, când serviciile secrete din stânga Nistrului l-au reţinut pe jurnalistul Ernest Vardanyan. La fel ca şi Ilie Cazac, Vardanyan este acuzat de trădare de patrie şi riscă până la 20 de ani de detenţie.