logo

Percheziții la Termoelectrica


https://www.ipn.md/ro/perchezitii-la-termoelectrica-7967_1091060.html

Oamenii legii au descins cu percheziții la societatea pe acțiuni „Termoelectrica”. Acțiunile au loc în cadrul unui dosar penal pornit pe faptul abuzului de serviciu. Informația a fost confirmată pentru IPN de către procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media.

Astfel, în această dimineață au fost desfășurate cel puțin 13 percheziții în cadrul întreprinderii. Potrivit bănuielilor, abuzul de serviciu a fost admis în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către angajații „Termoelectrica”. Este vorba despre trucarea unor licitații.

Responsabila din cadrul Procuraturii a precizat că alte detalii vor fi oferite după terminarea acțiunilor de urmărire penală planificate.