logo

Percheziţii la Primăria capitalei. Este vizat şi un viceprimar


https://www.ipn.md/ro/perchezitii-la-primaria-capitalei-este-vizat-si-un-viceprimar-7967_1027418.html

Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie efectuează în această dimineaţă, 25 mai, percheziţii la domiciliile şi în birourile mai multor funcţionari din cadrul Primăriei capitalei. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de către ofiţerul de presă al CNA, Angela Starinschi.

Potrivit CNA, acţiunile se desfăşoară în cadrul unui dosar de corupere, ce vizează atât funcţionari, dar şi intermediari. Percheziţiile, care au început la primele ore ale dimineţii, au avut loc la domiciliile, în automobilele şi birourile de serviciu ale funcţionarilor. La sediul CNA au fost escortate două persoane, bănuite că ar fi avut rolul de intermediar în cauza penală menţionată, iar după ce au fost audiate, acestea au fost reţinute pentru 72 de ore.

Solicitat de IPN, şeful Direcţiei relaţii cu publicul al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, a spus că nu cunoaşte despre ce dosar este vorba, dar a menţionat că este vizat un  viceprimar şi adjunctul arhitectului-şef. Potrivit lui, în birourile acestora au loc de dimineaţă percheziţii.