logo

Percheziţii la MAI. Mai mulţi poliţişti bănuiţi de acte de corupţie


https://www.ipn.md/ro/perchezitii-la-mai-mai-multi-politisti-banuiti-de-acte-de-7967_1027302.html

Oamenii legii au efectuat miercuri, 18 mai, peste 20 de percheziţii în cadrul a trei cauze penale în care, în calitate de bănuiţi, figurează angajaţi ai Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie a Ministerului Afacerilor Interne (SPIA MAI). Procuratura generală anunţă într-un comunicat de presă că percheziţiile au fost efectuate, atât la domiciliile persoanelor bănuite, cât şi în birourile de serviciu ale acestora, transmite IPN.

Potrivit materialelor primei cauze penale, în ianuarie curent, persoane publice din cadrul SPIA MAI, aflându-se în oraşul Briceni, au solicitat de la 5 persoane, care practică activitate neautorizată de schimb valutar, o sută de mii de lei pentru a nu înregistra faptele practicării neautorizate a activităţii de schimb valutar şi pentru a nu-i trage la răspundere. În aceeaşi zi, bănuiţii au primit 4 mii de dolari, în schimbul cărora poliţiştii nu au efectuat careva acţiuni indispensabile care se impuneau pentru a administra probe privind pretinsele acţiuni ilegale ale victimelor.

Potrivit materialelor altei cauze penale, în noiembrie 2012, un cetăţean străin, care transporta din Chişinău spre Bălţi, motoare de barcă, a fost blocat de două automobile, unde s-au apropiat trei persoane care au prezentat legitimaţiile de colaboratori MAI şi care au solicitat cetăţeanului să prezinte actele de provenienţă a motoarelor, ultimul comunicând că nu le deţine. În continuare, angajaţii MAI au estorcat suma de 3 mii de euro pentru a nu documenta presupusul caz de contrabandă şi transportarea mărfii fără acte de provenienţă. 

Potrivit materialelor din a treia cauză, pe care urmărirea penală a fost pornită pe faptul activităţii unei grupări criminale specializate în circulaţia substanţelor narcotice de tip heroină în proporţii deosebit de mari, se constată, din rezultatele măsurilor speciale de investigaţii şi acţiunilor procesual-penale, faptul implicării mai multor angajaţi din cadrul SPIA MAI în comiterea acţiunilor de corupţie şi protecţionism a membrilor grupării criminale.

În dimineaţa zilei de astăzi în aceste trei cauze penale au fost efectuate în total, concomitent, 23 de percheziţii atât la domiciliile persoanelor bănuite, cât şi în birourile de serviciu ale acestora. În cadrul efectuării percheziţiilor la oficiul SPIA MAI a fost obţinut acordul conducerii MAI, care a colaborat eficient în acest sens, fapt ce a evitat implicarea angajaţilor din cadrul subdiviziunilor de intervenţii operative ale CNA şi SIS pentru asigurarea efectuării percheziţiilor.

Actualemente se efectuează acţiuni de urmărire penală sub formă de prezentarea spre recunoaştere, confruntări, audieri suplimentare a părţilor vătămate şi audieri ale bănuiţilor. Procuratura menţionează că despre alte rezultate ale urmăririi penale în cauzele penale menţionate se va comunica pe măsura avansării investigaţiilor.