logo

Percepțiile populației vizavi de rolurile de gen în societate s-au înrăutățit în 2017


https://www.ipn.md/ro/perceptiile-populatiei-vizavi-de-rolurile-de-gen-in-societate-s-7967_1040439.html

Percepțiile populației vizavi de rolurile de gen în societate s-au înrăutățit considerabil pe parcursul anului 2017. În rândul bărbaților s-a înregistrat un nivel de stereotipizare mai accentuat. Totodată, reformele, care ar contribui la depășirea diferențelor pronunțate de gen, întârzie să fie implementate de către autorități. Concluziile reies din Indexul Egalității de Gen calculat și prezentat pe 8 martie de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare.

Rodica Ivașcu, directoare de programe la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, a declarat într-o conferință de presă la IPN că nivelul egalității dintre femei și bărbați nu s-a îmbunătățit în 2017, menținând-se la valoarea din 2016 – 58 de puncte din 100 posibile. Indexul este calculat în baza a 31 de indicatori, pe o scară de la 0 la 100, unde 0 – indică o inegalitate totală între femei și bărbați, iar 100 – o egalitate de gen perfectă. Cu cât indicele calculat este mai aproape de 100, cu atât nivelul egalității de gen este mai înalt.

Rodica Ivașcu a spus că Indexul măsoară nivelul egalității între femei și bărbați pe șase domenii cheie. Este vorba de sănătate, piața muncii, politică, accesul la resurse, percepții și stereotipuri. Potrivit Rodicăi Ivașcu, în 2017 trei domenii din cele șase au înregistrat progrese, comparativ cu doar un domeniu în 2016. Este vorba despre accesul la resurse, piața muncii și sănătate. În ceea ce ține de accesul la resurse, nivelul egalității de gen a crescut cu 3 puncte față de 2016, de la 76 la 79. Acest lucru se datorează majorării nesemnificative a veniturilor femeilor implicate în activități non-agricole.

Punctajul privind accesul la piața muncii a crescut cu un punct față de 2016, de la 63 la 64. Rodica Ivașcu a spus că în comparație cu anul precedent, în 2017, rata de ocupare a femeilor cu cel puțin un copil de vârstă preșcolară a sporit cu 2,2 puncte procentuale. Domeniul sănătății, potrivit Indexului, a înregistrat o majorare de un punct față de 2016, dar creșterea nu are un motiv pozitiv la bază. Deși femeile au avut o frecvență mai sporită la medici, adresarea acestora a fost în legătură cu grave probleme de sănătate.

Indexul arată că punctajul la capitolul politică a rămas la nivelul anului 2016, de 36 de puncte. În opinia directoarei de programe, pentru a ameliora situația, nu au fost întreprinse măsuri. Femeile continuă să fie subreprezentate în Parlament, consilii raionale și primării. Totodată, domeniul educației înregistrează o scădere de un punct față de indicele precedent, înregistrând 53 de puncte. Diminuarea este explicată prin faptul că s-a aprofundat discrepanța de gen în rândul absolvenților instituțiilor de învățământ secundar profesional. Ponderea bărbaților a fost mai mare cu 3,26 puncte procentuale.

Cea mai pronunțată diminuare a înregistrat domeniul percepțiilor și stereotipurilor. Indicele a scăzut de la 51 în 2016, la 47 în 2017. Potrivit unor studii realizate în 2017, 8 din 10 respondenți cred că bărbații sunt cei care trebuie să-și întrețină familia, iar 6 din 10 respondenți consideră că femeile trebuie să se ocupe de familie și gospodăriei.

„Chiar dacă suntem în secolul XXI, femeile în continuare să confruntă cu o mulțime de probleme, iar egalitatea de gen în Republica Moldova, cu părere de rău, nu este în capul mesei. Prejudecățile și stereotipurile stau în capul mesei, ceea ce influențează foarte mult nivelul de egalitate de gen”, a spus Alina Andronache, consultant în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

Andrei Brighidin, membru al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a spus că, prejudecățile și stereotipurile sunt destul de înrădăcinate în societatea noastră. În ultimii cinci ani, în topul acestora, a fost instigarea la discriminare pe criterii de gen și de dizabilitate.

Indexului Egalității de Gen este realizat în cadrul proiectului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale”.