Pentru vânzarea produselor expirate vor fi aplicate amenzi de până la 16 mii de lei
https://www.ipn.md/ro/pentru-vanzarea-produselor-expirate-vor-fi-aplicate-amenzi-de-pana-la-16-mii-de--7966_996189.html
Pentru vânzarea produselor cu termenul de valabilitate expirat vor fi aplicate amenzi de la 8 la 16 mii de lei. Proiectul a fost votat în prima lectură de către majoritatea parlamentară, transmite Info-Prim Neo.
Ministerul Economiei propunea iniţial sancţiuni de la 2 la 4 mii de lei, dar deputaţii le-au considerat prea mici şi le-au majorat.
Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, a declarat că va insista pentru lectura a doua să se examineze inclusiv posibilitatea de a aplica o amendă în mărime de 10% din suma produselor cu termenul de valabilitate expirat.
Amenda propusă de minister este prea mică pentru agenţii economici care uneori au în stoc produse expirate de câte un milion de lei. O amendă de 10% ar constitui un argument serios pentru cei care vând produse alterate, a declarat prim-vicepreşedintele Parlamentului.
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor este instituţia abilitată cu efectuarea verificărilor şi aplicarea amenzilor.