logo

Pentru următorii 10 ani, se prevăd creşteri anuale de 5-7 la sută la volumul global al producţiei agricole


https://www.ipn.md/ro/pentru-urmatorii-10-ani-se-prevad-cresteri-anuale-de-5-7966_958394.html

Strategia de dezvoltare a sectorului agroalimentar pentru anii 2006-2015 prevede o creştere anuală a producţiei globale agricole cu 5-7%, majorarea ponderii producţiei agricole prelucrate până la 20% şi a producţiei ecologice până la 10%, majorarea până în 2015 a veniturilor reale a lucrătorilor din agricultură până la 85 la sută faţă de media pe economie. Potrivit unor declaraţii recente a ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Anatol Gorodenco, în următorii ani mecanismele de subvenţionare vor fi elaborate în conformitate cu ramurile prioritate pentru agricultura ţării. Astfel, pentru prima dată urmează să fie subvenţionată producerea sfeclei de zahăr, va fi subvenţionat şi sectorul zootehnic. Politica fiscală presupune posibilitatea examinării propunerilor cu privire la diminuarea TVA. În cadrul politicii de stimulare a investiţiilor, va fi permisă deschiderea reprezentanţelor băncilor străine, pentru a obţine diminuarea ratelor dobânzilor pentru creditele bancare. Potrivit ministrului, în prezent decapitalizarea sectorului agroalimentar are o influenţă negativă asupra proceselor care au loc în acest sector. Activele materiale privatizate de către întreprinderile din agricultură şi date în arendă au fost diminuate de la 13 mlrd lei la 3,8 mlrd lei. Activele proprietarilor terenurilor agricole deşi au crescut de 5 ori, constituie doar 4,9 la sută din toate investiţiile înregistrate în capitalul fix din economia naţională. Ministrul a menţionat şi nivelul redus al profitabilităţii în agricultură: din cele 15 grupe de mărfuri, analizate în cadrul sistemului de statistică, doar 8-9 sunt profitabile; iar din cele 11,8 mii de întreprinderi de exploataţii agricole care activează în prezent în complexul agroalimentar din ţară doar 50 la sută sunt profitabile. Nivelul mediu de rentabilitate a întreprinderilor agricole constituie doar 2,7 la sută. Această situaţie este motivată inclusiv prin utilizarea iraţională a terenurilor, a subliniat Gorodenco, citat de Info-Prim Neo.