Pentru un loc într-o grădiniţă bună părinţii sunt gata să aştepte chiar şi câţiva ani
https://www.ipn.md/ro/pentru-un-loc-intr-o-gradinita-buna-parintii-sunt-gata-7967_981854.html
În capitală părinţii preferă se aştepte luni bune şi chiar doi-trei ani până se eliberează un loc în grădiniţa în care îşi doresc să-şi ducă copilul decât să accepte ofertele care există. În acest moment există o listă de aşteptare în care sunt înscrişi peste 5 mii de copii. Asta chiar dacă în alte grădiniţe sunt libere 1200 de locuri.
„Părinţii vor să-şi ducă copii în grădiniţele din centrul oraşului, sau în cele din cartierul în care locuiesc”, a declarat pentru Info-Prim Neo şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. Unii părinţi îşi trec numele copiilor în această listă de aşteptare chiar de la naştere, ca să fie siguri că, atunci când micuţul va împlini 3 ani, va putea merge la grădiniţa la care îşi doreşte familia.
Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a subliniat că solicitările pentru un loc în grădiniţă sunt mai multe ca înainte, chiar dacă natalitatea se menţine la acelaşi nivel. În ultimii trei ani au fost deschise suplimentar 50 de grupe, însă nu s-a reuşit deschiderea unei grădiniţe noi.
În lipsă de bani, o singură grădiniţă a fost reparată capital – Grădiniţa nr.37. Anual alocaţiile pentru reparaţia capitală a instituţiilor de învăţământ se micşorează. În 2009 au fost planificate 21 de milioane de lei, iar pentru anul 2010 suma a scăzut până la 13,5 milioane. Aceşti bani sunt atât pentru grădiniţe, cât şi pentru şcoli.
Şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport mai spune că, deşi există cerere, municipalitatea nu are posibilităţi să deschidă creşe pentru copii mai mici de 3 ani.
În Chişinău sunt deschise 151 de grădiniţe frecventate de circa 30,8 mii de copii.