logo

Pentru reglementarea conflictului de la Nistru e nevoie de interes real, Carpov


https://www.ipn.md/ro/pentru-reglementarea-conflictului-de-la-nistru-e-nevoie-de-interes-7978_1007338.html

Pentru a ajunge la reglementarea definitivă a conflictului de la Nistru este nevoie ca toţi participanţii procesului de soluţionare să facă tot posibilul pentru a duce acest proces la finalul său logic. O astfel de declaraţie a făcut vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, în cadrul unui interviu pentru  IPN. Eugen Carpov susţine că sfârşitul logic al diferendului transnistrean nu poate fi altul decât reintegrarea ţării şi constituirea unui stat viabil şi stabil. Orice plan şi orice proiect care nu se înscrie pe acest vector nu face altceva decât să tergiverseze acest proces.

Vicepremierul a subliniat că, deşi există puncte de vedere diferite privind soluţionarea diferendului, scopul formatului de negocieri „5+2” este de a găsi o soluţie viabilă, în baza principiilor şi standardelor internaţionale, care stipulează clar că aceasta trebuie să se bazeze pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană. „Forma pe care o va lua viitorul statut al regiunii va fi produsul final al negocierilor. Din păcate, la momentul dat nu avem deschiderea Tiraspolului ca acest subiect să fie discutat”, a declarat Eugen Carpov.

Oficialul acceptă ca şi restanţe ale procesului de negocieri – stagnarea dialogului pe chestiunea viitorului statut al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova. „La moment, discuţiile sunt concentrate pe soluţionarea unor probleme înguste, fără un impact semnificativ asupra procesului per ansamblu”, a spus Eugen Carpov.

Vicepremierul menţionează că ultimii ani au cunoscut  totuşi o evoluţie semnificativă în procesul de reglementare transnistreană. După aproximativ 6 ani de pauză, a fost relansat procesul de negocieri în formatul „5+2”, s-a atestat intensificarea activităţii grupurilor de lucru, au fost semnate acte care au stabilit agenda oficială, principiile şi procedurile de negocieri, a fost reluat traficul feroviar prin regiune, a fost evacuată o cantitate enormă de surse radioactive amplasate în stânga Nistrului.

Totodată, Guvernul Republicii Moldova, deja al treilea an consecutiv, sprijină proiectele de infrastructură din Zona de Securitate, care vin să îmbunătăţească condiţiile de trai pentru cei care au avut de suferit de pe urma conflictului. Mai mult, începând cu anul acesta, suma alocată din bugetul de stat a crescut cu 50%, atingând suma totală de 15 milioane de lei.