logo

Pentru cei afectaţi de migraţie, preoţii şi credincioşii se unesc în rugăciune


https://www.ipn.md/ro/pentru-cei-afectati-de-migratie-preotii-si-credinciosii-se-unesc-7967_979331.html

Pentru al treilea an consecutiv, la 6 decembrie, este marcată Ziua Naţională a Rugăciunii pentru cei afectaţi de fenomenul migraţiei. În această zi, Mitropolia Basarabiei, printr-o circulară emisă de Înalt Prea Sfinţitul Petru, Mitropolit al Basarabiei, cheamă pe toti preoţii si credincioşii din R. Moldova să inalţe rugăciuni pentru cei care sunt departe de casă, pentru cei ce au rămas singuri, pentru cei ce au avut de suferit în urma migraţiei şi pentru victimele traficului de persoane, transmite Info-Prim Neo, citând un comunicat al Misiunii Sociale Diaconia. . In toate parohiile din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei, la data respectivă, în cadrul Sfintei Liturghii, se vor rosti cereri suplimentare la ectenii, rugăciuni şi se va rosti o predică cu referinţă la acest subiect. De asemenea, autorii comunicatului informează că, după Sfânta Liturghie desfăşurată la biserica „Sfanta Treime” (aflată pe teritoriul Liceului „Prometeu-Prim”, mun. Chisinau), vor fi anunţate rezultatele concursului iniţiat de Mitropolia Basarabiei şi Organizatia Internationala pentru Migratie (reprezentanţa în R.Moldova) „Cea mai bună activitate de prevenire a traficului de fiinţe umane ce poate fi realizată în localitatea ta”, iar castigatorii vor fi premiati. La biserica „Sfânta Treime”, programul liturgic cu ocazia Zilei Naţionale a Rugăciunii se va desfăşura intre orele 9.00-12.00.