logo

Pedepse neschimbate pentru membrii organizaţiei criminale „Makena”


https://www.ipn.md/ro/pedepse-neschimbate-pentru-membrii-organizatiei-criminale-makena-7967_1004602.html

Curtea Supremă de Justiţie a menţinut, la 12 aprilie, decizia primei instanţe prin care 11 membri ai organizaţiei criminale „Makena” au fost condamnaţi în total la 175 de ani de detenţie, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Cazul a ajuns la Curtea Supremă de Justiţie după ce, în aprilie anul trecut, Curtea de Apel Chişinău le-a stabilit acestora pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de detenţie.

Cauza penală a fost declanşată la începutul anului 2010, ca urmare a plângerilor unor deţinuţi, care reclamau că ar fi fost şantajaţi şi ameninţaţi cu moartea de către un grup de condamnaţi, membrii organizaţiei criminale „Makena”.

În urma cercetării, procurorii au stabilit că în anii 1999-2010, Vladimir Moscalciuc, condamnat şi deţinut în diferite penitenciare din republică, a format organizaţia criminală cu denumirea „Makena”, alcătuită din reuniuni de grupări criminale, una din care activa pe teritoriul Penitenciarului Pruncul. Cu scopul de a crea fonduri băneşti pentru susţinerea organizaţiei în instituţiile penitenciare şi pentru atragerea altor membri din rândurile deţinuţilor, membrii reţelei interlope îi şantajau pe alţi condamnaţi ai penitenciarelor. Aceştia erau ameninţaţi cu moartea, în cazul în care refuzau să achite sume impunătoare de bani, notează Procuratura Generală.

Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.