logo

Pe parcursul anului viitor R. Moldova trebuie să încheie Acordul privind facilitarea regimului de vize cu UE


https://www.ipn.md/ro/pe-parcursul-anului-viitor-r-moldova-trebuie-sa-incheie-acordul-privind-facilita-7965_962401.html

R. Moldova trebuie să negocieze şi să încheie, până la finele anului viitor, Acordul privind facilitarea regimului de vize UE-RM. Această prevedere este fixată în Planul naţional de acţiuni privind facilitarea regimului de vize cu UE, care a fost publicat în „Monitorul Oficial al R. Moldova”. În acelaşi context, pe parcursul anilor 2007-2009, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) trebuie să întreprindă eforturi pentru excluderea R. Moldova din lista negativă a UE. Planul mai prevede că, pe parcursul anilor 2006-2008, R. Moldova urmează să semneze un şir de acorduri de readmisie cu state din Asia, precum şi din Europa, dar şi cu Uniunea Europeană. În vederea securizării frontierei de este a R. Moldova, Planul prevede negocierea cu Ucraina a mecanismului de trecere a frontierei moldo-ucrainene de către cetăţenii statelor terţe pe segmentul transnistrean; implementarea acordului de control comun la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene etc. Pentru perioada ianuarie-martie 2007, Ministerul Dezvoltării Informaţionale urmează să iniţieze procedura de eliberare a paşapoartelor biometrice pentru cetăţenii R. Moldova. Bruxellesul şi Chişinăul au anunţat anterior că, în curând, în capitala RM va fi deschis un Centru comun al statelor membre ale UE pentru eliberarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni. Oficiali din cadrul MAEIE au declarat în repetate rânduri pe parcursul anului curent că R. Moldova va opta pentru un regim de vize care să fie nu mai puţin favorabil decât cel acordat statelor din Balcani.