logo

Pe parcursul anului trecut au fost privatizate 19 bunuri proprietate publică


https://www.ipn.md/ro/pe-parcursul-anului-trecut-au-fost-privatizate-19-bunuri-proprietate-publica-7966_1047633.html

Pe parcursul anului trecut au fost privatizate 19 bunuri proprietate publică, inclusiv pachetele de acțiuni ale statului din cinci societăți pe acțiuni. Agenția Proprietății Publice menționează că în 2018 în bugetul de stat au fost achitate venituri din privatizare în sumă de 366 035,5 mii lei. Cheltuielile aferente procesului de deetatizare a bunurilor proprietate publică de stat au constituit 1 399,2 mii de lei, transmite IPN.

Anul trecut, au fost organizate și desfășurate trei concursuri comerciale, două concursuri investiționale, trei licitații cu strigare, două runde de licitații pe piața reglementată a Bursei de Valori, în cadrul cărora au fost expuse la privatizare 70 de bunuri proprietate publică de stat, majoritatea lor repetat. Printre cele 19 bunuri publice privatizate, inclusiv pachetele de acțiuni ale statului, se numără SA „Drumuri-Bălți” – 96,53% acțiuni, SC „Gara Nord” SA – 85%, SA „Natur-Telecon” – 16,96%, SA „Fabrica de produse lactate din Nisporeni” – 19,70%, SA „Basarabia-Nord” – 0,07% etc.

În calitate de partener public, Agenția Proprietății Publice a semnat trei contracte de parteneriat public-privat (PPP), au fost avizate studiile de fezabilitate pentru cinci proiecte PPP înaintate de autoritățile administrației publice centrale.