logo

Pe lângă frontiera moldovenească au mai trecut rachete și drone, Igor Grosu


https://www.ipn.md/ro/pe-langa-frontiera-moldoveneasca-au-mai-trecut-rachete-si-7967_1092924.html

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, precizează că sâmbătă dimineață pe lângă frontiera moldovenească au mai trecut niște rachete și drone. „Una am înțeles că a fost doborâtă în sud. Din păcate, câteva și-au continuat zborul. Astăzi dimineață s-a întâmplat în timp ce noi eram aici și lucrul acesta este oribil”, a declarat șeful legislativului în cadrul unui eveniment, transmite IPN.

„Cei care nu înțeleg lucrul acesta, le pare că este un film, se întâmplă pe alt continent tare departe și nu are legătură deloc cu noi. Le recomand să se trezească, să fie sinceri cu ei”, a mai spus Igor Grosu.

Contactată de IPN, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Ala Diaconu, a declarat că structurile naționale responsabile de supravegherea spațiului aerian nu au detectat încălcări ale spațiului aerian în ultimele 24 de ore.