logo

Pe 27 august, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi paradă militară


https://www.ipn.md/ro/pe-27-august-in-piata-marii-adunari-nationale-va-7967_1083471.html

Militarii Armatei Naționale sunt în pline pregătiri pentru parada militară care va avea loc pe 27 august, cu prilejul aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit comandantului Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan, în unități are loc procesul de selectare a militarilor participanți la paradă şi închegare a formațiunilor care vor defila în Piața Marii Adunări Naționale, alături de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și ai Serviciului de Informație și Securitate al Republicii Moldova (SIS).

La paradă vor participa militari din garnizoanele Bălţi, Chișinău şi Cahul, Academia Militară „Alexandru cel Bun”, dar şi o formațiune a veteranilor conflictului armat din anul 1992 pentru apărarea integrității şi independenței Republicii Moldova.

Antrenamente comune cu efectivul din cadrul structurilor antrenate la paradă (MA, MAI, SIS) vor avea loc în luna august, sub podul de pe șoseaua Hâncești, cartierul Telecentru. Iar repetițiile generale se vor desfășura în Piața Marii Adunări Naționale, în a doua decadă a lunii august.

Decretul privind desfășurarea paradei militare cu prilejul sărbătoririi aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova a fost semnat de șeful statului, comandant suprem al forțelor armate Maia Sandu şi publicat în Monitorul Oficial în data de 23 iulie anul curent.