logo

Pe 1 decembrie, convorbirile dintre Moldova și România vor fi taxate la tarife naționale


https://www.ipn.md/ro/pe-1-decembrie-convorbirile-dintre-moldova-si-romania-vor-fi-taxate-la-tarife-na-7967_1045472.html

Pe 1 decembrie, în contextul marcării Centenarului Marii Uniri, convorbirile telefonice dintre Moldova și România vor fi taxate la tarife naționale. O declarație în acest sens a fost semnată astăzi, 22 noiembrie, după ședința comună a guvernelor celor două state, transmite IPN.

„Este un prim pas simbolic. Ne dorim un spațiu comun de comunicare. Ne dorim ca cetățenii noștri nici să nu simtă că au trecut dintr-o țară în alta, să poată vorbi la telefon fără să achite tarife de roaming”, a menționat premierul Pavel Filip la conferința de presă susținută după ședința comună.

Republica Moldova și România se angajează reciproc să pregătească în perioada imediat următoare Tratatul care va fi încheiat în vederea eliminării tarifelor de roaming între cele două țări. După semnarea acestuia, cetățenii Republicii Moldova și României care călătoresc ocazional în statul vecin vor avea acces la serviciile de roaming pentru apeluri și SMS la tarife naționale, iar pentru navigare pe internet acestea vor fi coborâte la nivelul tarifelor comune europene. În același timp, autoritățile dau asigurări, că eliminarea tarifelor nu va afecta calitatea serviciilor de roaming de care beneficiază utilizatorii finali.