logo

PDM va iniția procedura de modificare a Constituției


https://www.ipn.md/ro/pdm-va-initia-procedura-de-modificare-a-constitutiei-7965_1036911.html

Liderul Partidului Democrat Vlad Plahotniuc a anunțat, după ședința tradițională de la sediul formațiunii, că PDM va iniția procedura de modificare a Constituției Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit democratului, inițiativa pornește de la o hotărâre a Curții Constituționale din 9 septembrie 2014, prin care se constată că orientarea spre spațiul valoric democratic european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova. „Ținând cont de această decizie, am decis să inițiem modificarea Constituției prin introducerea unei referințe care să indice clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană”, a declarat Vlad Plahotniuc, transmite IPN.

Liderul democraților a subliniat că modificarea Constituției este un proiect care se discută de mai multe luni în interiorul PDM. „Facem acest lucru pentru că vrem ca toată lumea să înțeleagă clar că direcția pe care mergem este integrarea europeană, iar toate instituțiile statului să acționeze doar pe această direcție, indiferent de schimbările politice care au loc în viitor sau de interesele unor sau altor persoane”, a explicat Vlad Plahotniuc.