logo

PDM și PSRM solicită detalii privind condițiile Acordului cu Rusia


https://www.ipn.md/ro/pdm-si-psrm-solicita-detalii-privind-conditiile-acordului-cu-7965_1073026.html

Deputații fracțiunilor PDM și PSRM au solicitat Ministerului Justiției o opinie juridică pentru interpretarea articolului care prevede că „Orice datorie restantă a oricărei entități din Republica Moldova către guvernul rus sau instituții ale guvernului rus, unde există „acordul părții moldovenești”, devine automat parte a acestui contract” din Acordul de creditare din partea Federației Ruse. Această decizia a fost luată în cadrul discuțiilor pe platforma Consiliului Coaliției, transmite IPN.

Printr-un comunicat de presă comun, transmis în seara de 21aprilie, PSRM și PDM, informează că urmează a fi concretizată și modalitatea de soluționare a litigiilor între cele două părți. Totodată, majoritatea parlamentară a solicitat Ministerului Finanțelor o informație privind existența unor datorii sau împrumuturi garantate de stat către Federația Rusă, dar și informații privind procedura și modalitatea de oferire eventuală a unor astfel de garanții de către Republica Moldova.

Părțile au discutat despre asistența externă oferită Republicii Moldova, despre banii care vin ca suport bugetar (circa 235 milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional și 200 milioane de euro din partea Federației Ruse), dar și despre cele 87 milioane de euro, care urmează a fi puse la dispoziție de Uniunea Europeană pe diferite proiecte, în afara bugetului țării.

În cadrul întrevederii au mai fost discutate subiecte ce privesc dotarea medicilor și spitalelor din țară cu echipamente de protecție și măsurile luate pentru combaterea răspândirii virusului COVID-19 în perioada sărbătorilor pascale.