logo

PDM propune ca Guvernul să reglementeze tarifele la serviciile de diagnostic a SARS-CoV-2


https://www.ipn.md/ro/pdm-propune-ca-guvernul-sa-reglementeze-tarifele-la-serviciile-7965_1076986.html

Deputații Fracțiunii Partidului Democrat propun ca, pe perioada stării de urgență în sănătate publică, Guvernul să fie abilitat cu dreptul de a reglementa tarifele la serviciile de diagnostic de laborator a virusului SARS-CoV-2 și la serviciile de imunizare și vaccinare. Ghenadie Buza, președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, deputat PDM, consideră că, prin adaptarea unui astfel de proiect de lege, accesul populației la efectuarea testelor de laborator privind infecția COVID-19 și la serviciile de vaccinare va crește. Acest lucru va influența benefic asupra sănătății populației și va asigura protecția financiară a cetățenilor, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, Ghenadie Buza a menționat că, în contextul pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2 și a stării de urgență în sănătate publică în Republica Moldova, serviciile de diagnostic de laborator al virusului pandemic, dar și serviciile de imunizare devin vitale pentru supravegherea și controlul infecției COVID-19. Spre regret însă, în prezent, accesul la serviciile de diagnostic de laborator pentru depistarea virusului pandemic este limitat, inclusiv din cauza costului suportat de cetățeni pentru efectuarea testului. Costul testului se ridică la 800 de lei sau și mai mult. Oamenii sunt nevoiți să apeleze la serviciile respective atât în scop de diagnostic pentru tratament, cât și în cazul unor deplasări peste hotare.

Deputatul consideră că, în condițiile de supraîncărcare a sistemului public de sănătate, alternativa oferită de sectorul privat trebuie să fie reglementată și accesibilă pacienților. În opinia sa, autoritățile trebuie să stabilească și să aplice mecanisme transparente și clare la formarea prețului la serviciile respective. Statul deja reglementează și plafonează adaosul comercial la medicamente, inclusiv la vaccinuri. Guvernul reglementează tarifele pentru serviciile medico-sanitare prestate contra-plată, dar numai pentru instituțiile medico-sanitare publice, precum și pentru serviciile acoperite din fondurile de asigurări obligatorii de asistență medicală prestate în instituțiile medico-sanitare private. Tarifele la serviciile de imunizare rămân înafara cadrului de reglementare.