logo

PDM: Lista electorală va fi alcătuită prin votul membrilor partidului


https://www.ipn.md/ro/pdm-lista-electorala-va-fi-alcatuita-prin-votul-membrilor-partidului-7965_1014380.html

Lista electorală a Partidului Democrat din Moldova va fi formată în baza unei selecţii realizate de membrii formaţiunii. Fiecare candidat la funcţia de deputat va fi ales prin vot direct. Despre această iniţiativă a anunţat prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Municipal al filialei Chişinău, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, PDM va organiza alegeri interne pentru întocmirea listei partidului la parlamentare. „Aceste alegeri interne sunt o premieră pentru Republica Moldova, dar reprezintă o metodă folosită cu succes în SUA şi alte state cu democraţii avansate”, se menţionează în comunicatul PDM.

Potrivit procedurii, membrii PDM din fiecare raion vor participa la identificarea celor mai potriviţi candidaţi, vor vota pentru aceştia şi vor indica şi locul lor în lista electorală a partidului. Intenţia este ca pe lista electorală a PDM să ajungă acei democraţi care obţin mandat de încredere de la ceilalţi membri ai partidului.

În adresarea sa către colegii din conducerea Organizaţiei Chişinău a partidului, Vlad Plahotniuc i-a îndemnat pe membrii PDM să se implice activ în desfăşurarea campaniei de alegeri interne. „Fiecare dintre dumneavoastră are şanse să obţină un loc eligibil pe lista PDM pentru parlamentare, dacă vă veţi convinge colegii să vă voteze. Acei candidaţi care se bucură de respect între membrii şi simpatizanţii partidului au cele mai mari şanse să fie votaţi şi să obţină un loc bun pe lista PDM”, a declarat prim-vicepreşedintele formaţiunii.

Alegerile parlamentare vor avea loc la 30 noiembrie.