Partidul Democrat își retrage moțiunea de cenzură, depusă acum trei săptămâni. Deputatul Andrian Candu a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că decizia este luată la o ședință a fracțiunii „pentru a debloca activitatea Parlamentului”, transmite IPN.
Potrivit deputatului democrat, acest lucru nu înseamnă că PDM renunță la demisia acestui guvern, care îl consideră „cel mai slab de la independența Republicii Moldova”. „Vom aborda mai complex subiectul demiterii Guvernului Maiei Sandu și vom veni, în timpul cel mai apropiat, cu propuneri mai complexe pe domeniul economic și social”, a declarat Andrian Candu.
Parlamentarul a amintit că moțiunea de cenzură a fost înaintată acum trei săptămâni, invocând-se două probleme: domeniul economic și cel social. Democrații au constatat lipsa performanțelor, eficienței și rezultatelor pentru cetățenii Republicii Moldova. De asemenea, au menționat faptul că multe proiecte de succes au fost anulate, suspendate, amânate, noi proiecte nu au fost propuse.
Potrivit lui Andrian Candu, pe lângă aceste eșecuri, Guvernul Maiei Sandu, în persoana prim-ministrului, „dă dovadă de lașitate”, deoarece timp de trei săptămânii Maia Sandu nu a venit în Parlament cu un raport, ca răspuns la această moțiune de cenzură. În lipsa acestui raport, în Parlament nu poate fi examinată moțiunea, iar ca urmare există un blocaj, pentru că nu pot fi organizate ședințele plenare.
În altă ordine de idei, Andrian Candu a declarat că PDM va susține plenar orice moțiune de cenzură, pentru a demite Guvernul Sandu. De asemenea, a remarcat că, prin asumarea de către Guvernul Sandu a răspunderii pentru modificarea Legii procuraturii se admite „o intervenție în puterea judecătorească, un abuz grav de serviciu și de putere și chiar o uzurpare a puterii în stat”.