logo

PDM e gata să înceapă negocierile pentru „o majoritate parlamentară și un guvern funcțional”


https://www.ipn.md/ro/pdm-e-gata-sa-inceapa-negocierile-pentru-o-majoritate-parlamentara-7965_1047278.html

Liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, spune că formațiunea este gata să înceapă negocierile cu partidele și candidații independenți care acced în Parlament, așa încât să le ofere cetățenilor o majoritate parlamentară și un guvern funcțional. Democratul își dorește ca prima discuție să aibă loc chiar în zilele următoare și speră că aceasta va fi productivă, transmite IPN.

„Vom merge la negocieri cu obiectivul de a continua lucrurile bune începute pentru cetățeni, de a continua dezvoltarea Moldovei. Nu avem orgolii, resentimente, prejudecăți, vom merge la aceste negocieri și vom pune în prim plan diferențele doctrinale, dar mai presus de orice interesele cetățenilor pentru a oferi o guvernare competentă, aptă să le facă viața mai bună”, a spus Vlad Plahotniuc.

Președintele PDM apreciază rezultatul obținut în alegeri ca fiind unul foarte bun, „rezultat pe măsura muncii depuse”, dar și un rezultat prin care oamenii „investesc” democrații cu multă încredere.  Acesta a remarcat că rezultatele cumulate pe lista națională și în circumscripțiile uninominale indică 31 de mandate de deputat pentru democrați.

Vlad Plahotniuc, care a câștigat alegerile în circumscripția uninominală nr. 17,  a mulțumit alegătorilor din localitățile raionului Nisporeni și trei sate din Strășeni care l-au votat, dar și consătenilor din Grozești, unde a acumulat aproape 94% din voturi.

Vlad Plahotniuc a mai spus că PDM a obținut și un  „succes categoric” în referendumul consultativ privind reducerea numărului de deputați și anularea mandatului pentru deputații care nu-și vor face datoria.