logo

PDM condamnă reținerea lui Sergiu Railean


https://www.ipn.md/ro/pdm-condamna-retinerea-lui-sergiu-railean-7965_1085841.html

Partidul Democrat din Moldova condamnă „atacurile autorităților împotriva vicepreședintelui PDM, Sergiu Railean”, se arată într-un comunicat de presă emis de formațiune. „Considerăm aceste acțiuni drept abuzive și nefondate. PDM este convins că show-urile organizate de noua guvernare cu percheziții și intimidări au ca scop deturnarea agendei publice și distragerea atenției populației de la adevăratele probleme ale oamenilor: dublarea tarifului la gaz și creșterea continuă a prețurilor la majoritatea produselor, precum și ineficiența gestionării crizei pandemice. Aceste acțiuni disproporționate demonstrează că, din păcate, cu pâinea stăm prost , iar cu circul , dimpotrivă, foarte bine”, se spune în comunicatul PDM, citat de IPN.

Formațiunea precizează că este vorba de „derapaje antidemocratice, ieșite din neputința noii puteri de a-i pedepsi pe cei care au prejudiciat cu adevărat bugetul de stat și s-au pricopsit cu averi ilicite fabuloase, fugind din țară”. „În schimb, guvernarea vrea sânge de la cei care au muncit și nu s-au eschivat niciodată de la justiție”, se mai spune în comunicatul democraților.
Formațiunea se arată încrezătoare că Sergiu Railean își va demonstra nevinovăția, „confirmând prin aceasta că acțiunile împotriva sa sunt de natură strictamente politică”.

Fostul director al Agenției Servicii Publice (ASP), Sergiu Railean, a fost reținut, astăzi, pentru abuz și depășirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul său de către procurorii PCCOCS și ofițerii SIS. În comunicatul emis de PCCOCS se menționează că „în privinta acestuia există bănuială rezonabilă de comitere a mai multor infracțiuni legate de abuz și depășirea atribuțiilor de serviciu admise în perioada conducerii Agenției, inclusiv la documentarea mai multor demnitari, în special în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc”.