logo

PDM bănuieşte că se pregăteşte fraudarea alegerilor


https://www.ipn.md/ro/pdm-banuieste-ca-se-pregateste-fraudarea-alegerilor-7965_974606.html

Diferenţa dintre numărul alegătorilor incluşi pe liste în anul 2007 şi cel din 2009 este un semnal că se pune la cale fraudarea alegerilor, a declarat miercuri, 18 martie, într-o conferinţă de presă vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Oazu Nantoi, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Nantoi, în 2007 pe liste erau înscrişi 2 403239 de alegători, iar pentru alegerile din 5 aprilie 2009 Comisia Electorală Centrală a anunţat cifra de 2 549 804 alegători, ceea ce înseamnă cu 146 565 alegători mai mult. „În situaţia în care în R. Moldova în ultimii ani are loc un exod masiv al populaţiei, acest numărul nu are de unde să crească”, a spus Oazu Nantoi. El a comunicat că PDM posedă informaţii din raioane precum că cifrele din teritoriu sunt umflate. „Cei ce deţin resursele administrative ştiu anume cum poate fi folosit acest lucru. Cineva poate fi tras de urechi pentru a trece pragul electoral, cineva – invers coborât”, a spus vicepreşedintele PDM, fără să spună la cine se referă. „Această informaţie ne pune în gardă, dacă o îmbinăm cu faptul că recent coaliţia antidemocratică din Consiliul municipal Chişinău a promovat în comisiile electorale persoane fără experienţă, fidele partidului de guvernământ. La aceasta se adaugă cazuri inadmisibile în care reprezentanţii PDM în comisiile electorale sunt intimidaţi de reprezentanţii PCRM”, a precizat Oazu Nantoi, care este şi consilier municipal. PDM presupune, de asemenea, că misiunea de observatori internaţionali din partea CSI va avea funcţia de a legaliza alegerile fraudate şi de a anihila raportul dur al Misiunii OSCE. PDM cheamă partidele de opoziţie să iniţieze o campanie de verificare a listelor alegătorilor în fiecare circumscripţie electorală pentru a stopa tentativa de fraudare a alegerilor. PDM intenţionează să verifice listele de alegători chiar şi în cazul în care niciun partid nu va răspunde la acest apel. Anterior, şi partidul Alianţa Moldova Noastră a declarat că guvernarea pregăteşte fraudarea alegerilor prin denaturarea numărului de alegători.