logo

PDM a sesizat instituțiile internaționale să monitorizeze implicarea Rusiei în alegeri


https://www.ipn.md/ro/pdm-a-sesizat-institutiile-internationale-sa-monitorizeze-implicarea-rusiei-in-a-7965_1047201.html

Partidul Democrat anunță, într-un comunicat de presă, că a sesizat astăzi mai multe instituții internaționale și observatorii acreditați să monitorizeze alegerile din 24 februarie 2019 „în legătură cu implicarea abuzivă a Federației Ruse în alegerile din Republica Moldova”. PDM consideră că instituții din Federația Rusă desfășoară acțiuni de intimidare, abuz și șantaj împotriva liderului partidului, Vlad Plahotniuc, „inventând cu două zile înainte de alegeri un dosar fals pe numele său”. „Considerăm că aceste acțiuni au fost inițiate cu scopul de a influența rezultatul alegerilor din Republica Moldova, de a manipula opinia publică și de a sprijini o anumită forță politică în detrimentul alteia”, se arată în comunicatul PDM.

Democrații susțin că au informat comunitatea internațională inclusiv asupra încercărilor repetate ale unor servicii speciale ruse de a îngrădi libertatea de deplasare a unor lideri ai partidului, prin intermediul unor sesizări false transmise către Interpol, inclusiv în perioada pre-electorală. Aceste încercări, pe care le consideră „parte a unui război hibrid”, care l-au vizat de mai multe ori și pe liderul partidului, Vlad Plahotniuc, au fost respinse de Interpol de mai multe ori, fiind calificate drept „acțiuni de hărțuire politică”.

Potrivit PDM, „actualul ultim caz de intimidare, împreună cu abuzurile care se fac împotriva celor doi piloți moldoveni deținuți nejustificat la Moscova în scop de PR pentru un partid politic, dar și propaganda exercitată de entități ruse prin intermediul mass media sunt indicii suficiente care ar demonstra implicarea abuzivă a Federației Ruse în desfășurarea alegerilor din Moldova”.

Partidul Democrat din Moldova a sesizat Misiunea de observare a alegerilor OSCE/ ODIHR, Misiunea de observare a alegerilor ENEMO, Institutul Republican Internațional (IRI), alți observatori acreditați în Republica Moldova, inclusiv din Parlamentul European, precum și ambasadele acreditate în Republica Moldova.