logo

PD cheamă partidele de opoziţie să elaboreze o platformă electorală unică


https://www.ipn.md/ro/pd-cheama-partidele-de-opozitie-sa-elaboreze-o-platforma-electorala-unica-7965_972979.html

Partidul Democrat din Moldova (PD) cheamă partidele de opoziţie să elaboreze o platformă electorală comună. „Ar fi un efort conjugat pentru rezolvarea problemelor acestei ţări”, a declarat miercuri, 10 decembrie, într-o conferinţă de presă, preşedintele PD, Dumitru Diacov, citat de Info-Prim Neo. Dumitru Diacov a spus că acest lucru ar permite „evitarea crizei economice şi scoaterea Republicii Moldova din impas” şi că „ar fi o alternativă la politica falimentară a actualei guvernări”. „Înafară de a lupta fiecare pentru interesul lui, partidele politice de opoziţie trebuie să se pronunţe pentru un proiect comun, viabil, de redresare a situaţiei din Moldova”, a spus deputatul. Liderul PD a chemat toate partidele politice „să termine cu îmbulzeala de declaraţii în presă” şi să ignoreze încercările de a crea neînţelegeri între formaţiuni. „Nu poate nici PD, nici alte partide să facă concurenţă acestor presiuni teribile din toate părţile, care de fapt sunt dirijate dintr-un sigur birou, de la un singur telefon, probabil. Ne adresăm şi dumneavoastră cu rugămintea să vă gândiţi şi la perioada post-electorală, când fiecare dintre noi va trebui să explice de ce s-a comportat anume în acest fel”, a spus Diacov. „Este absolut clar că viitoarea guvernare va fi una de coaliţie. Să lăsăm câteva porţi deschise, ca în Republica Moldova, după alegeri, că existe o atmosferă de conlucrare, de constructivism”, a adăugat parlamentarul. Diacov a evitat să spună cu cine va face PD coaliţie, în eventualitatea în care formaţiunea pe care o conduce va ajunge în Parlament şi va trebui să aleagă între PCRM şi AMN sau, de exemplu, între PCRM şi partide de orientare liberală. Acesta a mai spus că opoziţia nu are acces la postul de televiziune publică „Moldova 1”. „Cetăţenii RM cunosc mai bine politicienii din România şi din Rusia decât pe cei din Moldova”, a spus acesta. Vicepreşedintele PD, Oazu Nantoi, a declarat că „timp de 4 ani vedem one man show /spectacolul unui singur om/, în special la canalul de televiziune NIT”. „Alegerile din 2009 nu vor fi corecte, dacă competiţia nu va fi corectă”, a adăugat Nantoi. Întrebaţi de la care partide se aşteaptă să semneze platforma electorală comună, membrii PD au spus că vor fi „partide care se gândesc serios la soarta acestei ţări”, fără să exemplifice.