PCRM şi-a ales candidaţii
https://www.ipn.md/ro/pcrm-si-a-ales-candidatii-7965_975443.html
Liderul Partidului Comuniştilor (PCRM), preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin, este candidatul PCRM la funcţia de preşedinte al Parlamentului. La funcţia de vicepreşedinte, PCRM îl va înainta pe deputatul Vladimir Ţurcan, iar cel de-al doilea fotoliu va fi oferit unui candidat din opoziţie. Maria Postoico, fostul vicespicher, va fi liderul fracţiunii PCRM în legislativ, transmite Info-Prim Neo.
Aceste deciziile au fost luate la cea de-a VII-a plenară a PCRM, care a avut loc joi, 7 mai, a comunicat jurnaliştilor după întrunire deputatul Mark Tkaciuk, fost consilier prezidenţial pe probleme politice. Plenara nu a examinat candidaturi pentru funcţiile de şef al statului şi prim-ministru.
Potrivit lui Tkaciuk, cea de-a doua candidatură pentru funcţia de vicespicher „depinde de consultările ulterioare cu opoziţia”. El nu a exclus că va mai fi înaintată şi o a treia candidatură.
Presa nu a avut acces în incinta Palatului Republicii, unde a avut loc plenara PCRM. Întrunirea a fost precedată de o şedinţă cu uşile închise la sediul PCRM, la care au participat greii partidului: Vladimir Voronin, premierul în exerciţiu Zinaida Greceanâi, fostul spicher Marian Lupu, deputaţii Igor Dodon, Mark Tkaciuk, Vladimir Ţurcan, Vadim Mişin, Svetlana Popa, Grigore Petrenco şi alţi câţiva deputaţi PCRM. Şedinţa a avut loc în condiţii de maximă securitate. Clădirea a fost izolată.
PCRM are 60 de mandate de deputat, lipsindu-i un mandat necesar pentru alegerea şefului statului. Cele trei partide de opoziţie care au intrat în Parlament (PL, PLDM şi AMN) şi deţin împreună 41 de mandate au declarat că nu vor vota şi nu vor accepta nici o funcţie eligibilă din Parlament şi nici nu participa la alegerea unui preşedinte comunist. În cazul în care nu va fi ales un preşedinte, legislativul va fi dizolvat şi vor fi anunţate alegeri anticipate.