logo

PCRM condamnă decizia de a începe reparaţia bulevardului Ştefan cel Mare. ALEGERI 2015


https://www.ipn.md/ro/pcrm-condamna-decizia-de-a-incepe-reparatia-bulevardului-stefan-cel-7965_1020709.html

Partidul Comuniştilor condamnă decizia Primăriei Chişinău de a începe reparaţia bulevardului Ştefan cel Mare exact în ajunul concertului dedicat marcării Zilei Rusiei, care era planificat să fie organizat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, transmite IPN.

Violeta Ivanov, deputat PCRM, a spus că formaţiunea „este revoltată de acţiunile primarului general, îndreptate spre blocarea sărbătoririi Zilei Rusiei la Chişinău”. Parlamentara a menţionat că în Republica Moldova de mai mulţi ani se sărbătoresc zilele Germaniei, ale Franţei şi altor ţări, ceea ce, în opinia sa, e o practică bună. PCRM cere să fie asigurată şi sărbătorirea Zilei Rusiei la Chişinău.

Eduard Muşuc, candidat la funcţia de consilier municipal din partea PCRM, a subliniat că timp de 8 ani bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nu s-a reparat deloc şi, cu 3 zile înainte de alegeri, primarul general a luat decizia de a începe lucrările. Candidatul spune că reparaţia nu a început întâmplător anume acum.

Primăria Chişinău a anunţat marţi, 9 iunie, că începe reparaţia bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar din cauza aceasta vor fi transferate în alte locuri toate manifestaţiile planificate în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Mâine, 11 iunie, în PMAN urma să aibă loc un concert cu participarea mai multor interpreţi ruşi.