logo

PCRM cere să fie audiat preşedintele CSM în legătură cu mandatele a trei consilieri municipali


https://www.ipn.md/ro/pcrm-cere-sa-fie-audiat-presedintele-csm-in-legatura-cu-mandatele-a-trei-consili-7965_994701.html

Comuniştii din Parlament cer să fie audiat preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu dosarul mandatelor a trei aleşi locali din Consiliul municipal Chişinău, transmite Info-Prim Neo. „Judecătorul de la Curtea de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, tergiversează absolut neîntemeiat şi ilegal examinarea dosarului. Această şedinţă a fost tergiversată de cinci ori, ultima dată culmea, judecătorul nici nu s-a prezentat în şedinţă”, a declarat parlamentarul Sergiu Sârbu. La 29 septembrie, consilierii comunişti, în lipsa consilierilor AIE şi a secretarului consiliului, au decis ridicarea mandatelor de consilier în baza cererilor depuse de 3 membri ai fracţiuni şi atribuirea acestor mandate următorilor candidaţi supleanţi pe lista PCRM. Primarul a declarat că şedinţa a fost ilegală. În luna octombrie, Primăria a atacat în instanţă decizia consilierilor PCRM. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel.