logo

PCRM cere revocarea lui Marian Lupu


https://www.ipn.md/ro/pcrm-cere-revocarea-lui-marian-lupu-7965_996610.html

Deputaţii Partidului Comuniştilor au înaintat un proiect de hotărâre prin care cer revocarea preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu. Unul din autorii proiectului, Sergiu Sârbu, a declarat pentru Info-Prim Neo că motivele sunt acţiunile ilegale ale lui Marian Lupu, care a sfidat flagrant prevederile Constituţiei Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo. Unul din motivele invocate este că pe 16 decembrie 2011, înainte de demararea procedurii de alegere a preşedintelui Moldovei, Marian Lupu, care era şi candidat la funcţia de şef al statului, a venit cu iniţiativa de a arăta buletinele de vot înainte de a fi introduse în urnă. Comuniştii mai spun că până în prezent, în pofida faptului că au apărut toate circumstanţele de dizolvare a Parlamentului, Marian Lupu refuză să iniţieze procedura. Proiectul de hotărâre este inclus pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, 21 martie, a Comisiei juridice, numiri şi imunităţi. Sergiu Sârbu a declarat pentru Info-Prim Neo că parlamentarii PCRM nu se vor prezenta la şedinţă. Potrivit Constituţiei, preşedintele Parlamentului poate fi revocat prin vot secret de către Parlament cu cel puţin două treimi din voturile tuturor deputaţilor aleşi.