Partidul Comuniştilor are anumite condiţii pentru coaliţia de guvernământ ca să voteze candidatul propus la funcţia de prim-ministru. Declaraţia a fost făcută de către Violeta Ivanov, preşedintele fracţiunii PCRM în Parlament, care a refuzat însă să sonorizeze condiţiile, transmite IPN.
„În cadrul consultărilor partidul a venit cu poziţii clare şi am condiţionat careva chestiuni inclusiv numele celor pe care îi putem susţine. Cred că şi cei din PLDM, şi din PDM cunosc foarte bine condiţiile”, a subliniat Violeta Ivanov.
Deputatul comunist Oleg Reidman a adăugat că negocierile şi consultările cu partidele care şi-au asumat guvernarea nu sunt finalizate.
Marţi, 27 ianuarie, preşedintele Nicolae Timofti a convocat consultările cu fracţiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru. A fost propusă candidatura lui Iurie Leancă din partea PLDM. PDM şi-a anunţat sprijinul pentru această candidatură.