logo

PCRM a înregistrat o iniţiativă legislativă de majorare a salariilor medicilor


https://www.ipn.md/ro/pcrm-a-inregistrat-o-initiativa-legislativa-de-majorare-a-salariilor-7965_1010662.html

Deputaţii PCRM au înregistrat în Parlament o iniţiativă legislativă care prevede majorarea, din 1 ianuarie 2014, a salariului tarifar pentru categoria I de calificare a lucrătorilor medicali încadraţi în sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală. Conform calculelor estimative, creşterea salarială medie ar putea constitui 15 %, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al partidului.

Co-autorul proiectului, parlamentara Oxana Domenti, explică că Legea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2014 prevede o creştere faţă de anul trecut a veniturilor bugetare cu circa 15%, creştere bazată în mare parte pe majorarea de la 7% la 8% a cuantumului primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, precum şi pe sporirea cu 738 de lei a preţului poliţei de asigurare.