logo

Pavel Filip: Reforma profundă o vom începe chiar cu Guvernul în care activăm


https://www.ipn.md/ro/pavel-filip-reforma-profunda-o-vom-incepe-chiar-cu-guvernul-7965_1026965.html

Prim-ministrul Pavel Filip, la 100 de zile de mandat, spune că în ultimii ani s-a vorbit mult despre reforme, de multe ori la modul general, subiectul reformelor a ajuns mai degrabă la modă în discursurile tuturor politicienilor, când, de fapt, ar fi trebuit să sublinieze nişte acţiuni concrete. „Reforma profundă o vom începe chiar cu noi, cu Guvernul în care activăm”, a subliniat oficialul, citat de IPN.

„În perioada următoare vom demara un proces amplu de restructurare a Guvernului: vom desfiinţa mai bine de o treime din ministerele şi agenţiile existente, ceea ce va reprezenta cea mai profundă şi ambiţioasă reformă a administraţiei publice centrale care s-a făcut vreodată în Republica Moldova, dar şi cea mai complicată”, a spus şeful executivului.

Domeniile ministerelor si agenţiilor care urmează a fi desfiinţate vor trece în responsabilitatea celor rămase. „În aceste 100 de zile am lucrat intens la acest proiect împreună cu specialiştii şi colegi din Guvern, dar şi cu experţi străini, am analizat cele mai bune formule, în aşa fel încât să ajungem la o optimizare reală a Guvernului, o reformare sănătoasa a lui. În perioada următoare vom definitiva planul de restructurare şi curând vom începe să-l punem în practică, după ce vom finaliza consultările şi cu colegii din majoritatea parlamentară, pe al căror sprijin politic mă bazez în acest proiect important de restructurare. Va fi un proces de durată, realizat pe etape, pentru că vorbim de transformări instituţionale complexe, dar sper ca până în toamnă să îl finalizăm”, a menţionat şeful Cabinetului de miniştri.

Pavel Filip a adăugat că scopul său nu este reducerea personalului, oamenii buni vor rămâne să muncească. „Scopul acestei reforme este optimizarea, eficientizarea activităţii‎, de asta am implicat şi experţi străini, care să ne ajute pe partea tehnică”, a precizat oficialul.

Premierul a adăugat că a început procesul de repoziţionare a Moldovei pe calea europeană şi va continua prin‎ creşterea vitezei reformelor. „Vom lucra de asemenea mai mult să consolidăm relaţii bilaterale cheie din Europa şi din lume: urmează o ofensivă diplomatică şi de comerţ exterior a Moldovei în lunile următoare, pentru a cuceri pieţe străine şi a aduce investitori mai mulţi în Moldova”, a promis oficialul.

Pavel Filip a mai spus că reintegrarea ţării şi consolidarea statului rămân o prioritate a Guvernului. Se dezvoltă măsuri de consolidare a încrederii dintre ambele maluri ale Nistrului şi premierul speră ca anul 2016 să fie unul propice negocierilor.