Premierul Pavel Filip solicită instituţiilor abilitate ale statului să elaboreze proiecte de documente care ar prevedea participarea societăţii civile la repartizarea fondurilor externe. El a făcut o indicaţie în acest sens la începutul şedinţei Guvernului de miercuri, 6 iulie, transmite IPN. Potrivit lui, participarea societăţii civile ar contribui la transparentizarea şi eficientizarea procesului de acordare a asistenţei externe.
„Am vorbit mult despre monitorizarea și repartizarea imparțială și corectă a asistenței externe atunci când instituim prioritățile de asistență externă. În cazul dat, vorbesc despre Comitetul interministerial de planificare strategică, unde, din punctul meu de vedere, ar fi bine să se regăsească și un reprezentant al societății civile. Trebuie de găsit acest mecanism de identificare a reprezentantului societății civile, astfel încât și societatea civilă să fie parte la acest proces. Rugămintea mea este să elaborați acest proiect de hotărâre, să fie consultat, dar, în termeni rezonabili, astfel încât până la sfârșitul lunii iulie să avem o hotărâre adoptată în acest sens”, a spus prim-ministrul.