logo

Pavel Filip: Am toată certitudinea că vom primi împrumutul de la Bucureşti


https://www.ipn.md/ro/pavel-filip-am-toata-certitudinea-ca-vom-primi-imprumutul-de-7965_1026984.html

Premierul Pavel Filip se arată încrezător că în scurt timp Republica Moldova va primi împrumutul de 150 de milioane de euro din partea României, iar în aproximativ o lună ar urma să viziteze Chişinăul misiunea Fondului Monetar Internaţional, transmite IPN.

În cadrul unei intervenții la postul public de televiziune Moldova 1, Pavel Filip a menționat necesitatea stringentă pentru Republica Moldova ca să fie deblocate finanțările externe. „Noi trebuie să ne dezvoltăm economic. Asta înseamnă că trebuie să deblocăm şi finanțările din exterior. Dar ele nu vor veni până nu vom întoarce încrederea partenerilor de dezvoltare în Republica Moldova, pierdută de guvernările precedente”, a menționat Filip.

În acest context, Pavel Filip a subliniat că Guvernul a reluat discuțiile cu FMI şi cu Executivul de la Bucureşti. „Am toată certitudinea că în iunie vom avea vizita Misiunii FMI, am toată certitudinea că vom primi împrumutul de la Bucureşti. Chiar astăzi (joi, 28 aprilie - n.r.) am avut un schimb de opinii cu premierul Cioloş şi imediat ce vom avea un prim semnal de la FMI că vin la Chişinău vom intra în procedură de debursare a primei tranşe a acordului de împrumut”, a adăugat premierul.

În acest context, Pavel Filip a declarat că toate condițiile prezentate de guvernul de la Bucureşti pentru acordarea împrumutului au fost îndeplinite. „Acum suntem în procedură tehnică”, a spus Filip.

Potrivit lui Pavel Filip, şi dialogul cu FMI avansează. „Să nu credeți că discuțiile cu FMI se reduc doar la schimb de scrisori. Nimic din ce ne solicită FMI nu ne este străin. Sunt aceleaşi lucruri pe care ni le dorim şi noi. Noi vom fi guvernul care va impune stabilitate bancară odată şi pentru totdeauna. Există o strategie de eliminare a vulnerabilităților din sistemul bancar şi urmează să fie un subiect al discuțiilor când va veni misiunea la Chişinău. Sper foarte mult să se întâmple la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie”, a declarat Pavel Filip.