logo

Patru suspecți au fost reținuți în cazul dublului omor din Hiliuți


https://www.ipn.md/ro/patru-suspecti-au-fost-retinuti-in-cazul-dublului-omor-7967_1085570.html

Patru persoane au fot reținute, suspectate de comiterea dublului omor din satul Hiliuți, raionul Făleşti. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov, a precizat, în cadrul unui briefing de presă, că suspecții au antecedente penale. De altfel, ca și cei doi tineri omorâți, unul dintre care a fost recent eliberat din detenție, transmite IPN.

Igor Zglavuța, șef adjunct al Inspectoratului General de Investigații, a comunicat că ieri, 4 noiembrie, în jurul orei 13:20, într-o fâșie forestieră de lângă satul Hiliuți, au fost depistate două cadavre cu multiple semne de moarte violentă, mai ales în regiunea capului. Deplasându-se la fața locului, grupul operativ a stabilit identitatea victimelor, originari din Bălți. Rudele unuia dintre tineri s-au adresat cu o zi înainte la poliție, semnalând dispariția acestuia. În urma unei informații operative, s-a constatat că persoanele decedate au avut un conflict cu inși din „contingentul special al persoanelor cu antecedente penale”. Ei își asigurau veniturile din jocul de cărți și, în timpul jocului, trișau. „În lumea criminală așa ceva nu se practică”, a menționat Igor Zglavuța.

Au fost examinate mai multe versiuni. S-a obținut o informație operativă cu cine au avut victimele conflict. Doi dintre suspecți sunt din raionul Sângerei, iar alți doi – din satul Hiliuți, Fălești. Printre ei sunt și doi sportivi de performanță, unul din care este maestru în sport la lupte libere. Întrucât se dispunea de o informație operativă că doi dintre suspecți erau înarmați, 12 angajați ai brigăzii cu destinație specială Fulger au efectuat reținerea acestora. Doi suspecți au fost reținuți la domiciliu, iar alți doi, cu ajutorul angajaților de la SIS, au fost localizați și reținuți în stradă. Reținerile s-au făcut la 8 ore de la momentul stabilirii crimei.

Victimele au fost ademenite pentru o revanșă la un joc de cărți de săptămâna trecută, în care se presupune că prin trișare au câștigat 3000 de euro. Dar jocul nu a avut loc, fiind doar un pretext. Cei doi tineri, dintre care unul era boxer, au fost bătuți violent, cel mai mult peste cap, cu o rangă metalică, după care au fost urcați în portbagajul mașinii unuia dintre ei și duși în fâșia forestieră de lângă Hiliuți, unde au fost descoperiți morți mai târziu de un trecător. Suspecții au abandonat mașina într-un alt loc, într-o pădure din Călărași, dându-i foc.

Igor Zglavuța a mai spus că unul dintre tinerii omorâți era suspect într-o cauză de crimă, dar a fost eliberat recent din detenție la expirarea termenului de un an în care putea să-i fie aplicat arestul preventiv până la pronunțarea deciziei pe caz. 

Pentru fapta comisă, suspecții riscă detenție pe viață.