Patru persoane traumatizate într-un accident în dimineaţa curentă
https://www.ipn.md/ro/patru-persoane-traumatizate-intr-un-accident-in-dimineata-curenta-7967_977949.html
Patru persoane au fost traumatizate într-un accident de circulaţie petrecut în dimineaţa curentă pe Calea Ieşilor din capitală.
Potrivit Staţiei municipale asistenţă de urgenţă, accidentul s-a produs aproape de ora 8.00 în preajma fabricii „Zorile”. Un microbuz Mercedes de pe ruta Chişinău-Găleşti a derapat şi s-a izbit violent într-un TIR. În consecinţă, trei pasageri şi şoferul microbuzului au suferit diverse leziuni corporale. Astfel, o femeie, de 57 de ani, a suferit trauma cutiei toracice şi luxaţia umărului, o altă femeie, de 49 de ani, s-a ales cu fractura oaselor nazale şi traumă cranio-cerebrală. Şoferul a suferit contuzia ţesuturilor moi ale feţei, iar o tânără, de 29 de ani, reacţie acută la stres. Primele două femei au fost internate la Spitalul de Urgenţă, iar şoferul şi tânăra au refuzat spitalizarea.
Vineri, pe str.Vadul lui Vodă a fost izbită de o motocicletă o femeie, de 30 de ani. Victima a fost internată la spital cu traume asociate, traumă cranio-cerebrală, contuzia ţesuturilor moi ale capului şi fractura oaselor genunchiului stâng.
În ziua trecută Staţia municipală de asistenţă urgentă a înregistrat 67 cazuri de traumatism.