logo

Patru înotători moldoveni au participat la Campionatul Mondial


https://www.ipn.md/ro/patru-inotatori-moldoveni-au-participat-la-campionatul-mondial-7979_1035911.html

Înotătorii moldoveni n-au reușit să se califice în semifinalele Campionatului Mondial de natație, care se desfășoară la Budapesta. Pentru Moldova au concurat Pavel Izbișiuc (50 metri fluture), Eugen Poponin (100 m bras), Tatiana Salcuțan (100 m spate) și Alina Bulmag (100 m bras), transmite IPN.

La Mondialele de seniori lipsește Alexei Sancov, care recent a stabilit un nou record mondial la 200 de metri stil liber la nivel de juniori. El se pregătește de Campionatul Mondial Under 19, care va avea loc în Statele Unite ale Americii, acolo unde sportivul moldovean locuiește și se antrenează.

Campionatul Mondial de natație printre seniori de la Budapesta se va încheia pe 30 iulie.