logo

Patronii și statul trebuie să împartă sarcina financiară pentru susținerea salariaților, PPPDA


https://www.ipn.md/ro/patronii-si-statul-trebuie-sa-imparta-sarcina-financiara-pentru-7965_1072335.html

Deputații Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr au înregistrat un pachet de proiecte de legi, precizând că acestea sunt „menite să soluționeze problema staționării întreprinderilor în situația de criză epidemiologică și disponibilizarea temporară a angajaților”, transmite IPN.

Într-o postare pe Facebook, vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari, vicepreședinte al Parlamentului, menționeze că prin proiectele de legi propuse se vrea ca, în situația de criză epidemiologică, în cazul sistării activității întreprinderilor, patronii și statul să împartă sarcina financiară pentru susținerea angajaților. Angajatorul ar achita o treime, iar bugetul social ar plăti 50% din salariile persoanelor trimise forțat acasă.

PPPDA propune ca statul să aibă grijă și de comercianții care au de suferit după închiderea piețelor. „Pentru marea majoritatea dintre ei acest comerț cu amănuntul a fost unica sursa de existență”, susține Alexandru Slusari.

Vicepreședintele PPPDA a menționat că, dincolo de relaxarea fiscală pentru mediu de afaceri, autoritățile trebuie să redirecționeze marea majoritate a resurselor bugetare pentru susținerea salariaților și antreprenorilor care au fost nevoiți să-și sisteze activitatea.

În caz contrar, spune parlamentarul, Moldova trebuie să se aștepte la o criză social-economică de proporții. Deja fiind afectați antreprenorii din domenii precum: alimentație publică, comerț, turism, transport de toate tipurile, hoteluri, textile. În foarte scurt timp, se vor diminua substanțial exporturile și remitențele, anticipează deputatul. Iar șomerii nu vor avea unde pleca peste hotare.

„La moment statul cam s-a spălat pe mâini și a lăsat să certe patronii și salariații între ei, în condițiile insuficienței acute de mijloacele financiare la întreprinderi. Atenționăm că alte state europene, inclusiv și România, a intervenit în acest proces cu injecții financiare semnificative”, a mai spus Alexandru Slusari.