logo

Patronatele susţin că politica socială sănătoasă se face cu un sac de bani


https://www.ipn.md/ro/patronatele-sustin-ca-politica-sociala-sanatoasa-se-face-cu-un-7966_959656.html

Liderii patronatelor susţin că pentru a face politică socială sănătoasă în R. Moldova e nevoie de un sac cu bani, rezultat din dezvoltarea economiei naţionale. Solicitat de Info-Prim Neo să comenteze neacceptarea de către patronate a cererii sindicatelor de a majora salariul tarifar pentru prima categorie de salarizare în sfera nebugetară până la 750 de lei, directorul adjunct al Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Moldova, Adrian Axenti, a declarat că, prin cererea sindicatelor, de salarii ca în ţările vecine, fără a se ţine cont de realităţile economice de la noi, se va declanşa, pur şi simplu, o criză inflaţionistă. În acest caz, orişice majorare cu 200 de lei pe lună va fi „înghiţită” de inflaţie, iar majorarea salariilor va deveni una virtuală. Totodată, susţine Axenti, „patronatele din Moldova resping capitalismul sălbatic, dar optează pentru plata muncii conform calităţii muncii prestate, pentru că nu-şi pot permite să plătească rentă pentru fiecare cetăţean”. Axenti a explicat durata mare, de jumătate de an, a negocierii salariului tarifar prin faptul că propunerile sindicatelor nu corespund principiului expus mai sus, insistându-se asupra majorării de la 550 la 750 de lei a salariului tarifar pentru prima categorie de salarizare. „Această valoare este ireală pentru unele domenii din economia reală, în special pentru sectorul agrar şi industria prelucrătoare, producţia cărora este preponderentă în structura PIB”, a mai spus sursa citată. „Se ştie că orice majorare a salariilor de către patronii de întreprinderi atrage după sine cheltuieli suplimentare mult mai mari la plata impozitelor, inclusiv la plata contribuţiilor sociale, a primelor de asigurare în medicină. Majorarea salariului cu 10-15 lei înseamnă, de fapt, cheltuieli ale întreprinderii de 30-40 de lei”, a exemplificat Axenti. În contextul propulsării dialogului social şi al soluţionării raţionale a problemelor partenerilor sociali, liderul patronatelor a spus că Guvernul trebuie să accepte politicii sociale echilibrate în raport cu indicii macroeconomici, să promoveze de politică fiscală care ar încuraja dezvoltarea întreprinderilor. Axenti a menţionat că nu contează atât micşorarea poverii fiscale, cât crearea condiţiilor pentru comercializarea produselor moldoveneşti pe pieţele externe. „Indiferent care ar fi cota impozitelor, statul trebuie să se îngrijească şi de mijloacele care le rămân întreprinderilor „în buzunar” pentru a-şi asigura dezvoltarea continuă”. Potrivit politicii promovate de patronate, în RM ar trebui introdusă noţiunea de impozit unic pentru persoanele fizice şi juridice, după exemplul României. Acesta nu trebuie să fie mai mare de 13 la sută, fapt ce ar conduce la reducerea cheltuielilor pentru administrarea fiscală, la creşterea bazei impozabile şi dispariţia economiei subterane, deoarece reducerea poverii fiscale va face să dispară contabilitatea dublă. Totodată, patronatele pledează pentru un salariu minim nu mai mic decât minimumul de existenţă, care, însă, să nu fie impozitat. Confederaţia Naţională a Patronatelor din Moldova este umbrela organizaţiilor patronale şi reprezintă interesele a 2500 de întreprinderi din RM cu 300 mii de salariaţi, adică circa 40-50 la sută din numărul total al angajaţilor din economia reală a ţării.