logo

Patronate: Dialogul social este în criză


https://www.ipn.md/ro/patronate-dialogul-social-este-in-criza-7966_995328.html

Dialogul social este în criză – declară conducerea Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova. Propunerile patronatelor pentru îmbunătăţirea climatului de afaceri şi investiţional sunt aparent acceptate, dar într-un final nu se regăsesc în proiectele de legi adoptate, a menţionat, vineri, la o conferinţă de presă, preşedintele confederaţiei, Leonid Cerescu, transmite Info-Prim Neo. Patronatele şi sindicatele nu au susţinut proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2012 . Urmau să fie revăzute unele formule, după care să fie supus repetat dezbaterilor, lucru care nu s-a întâmplat. Proiectul a fost transmis Guvernului şi mai apoi Parlamentul în varianta iniţială, iar patronii s-au trezit cu obligaţia de a plăti salariaţilor 3 zile de concediu medical, faţă de una până acum. „Este o povară suplimentară ascunsă. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a invocat necesitatea de responsabilizare a angajatorilor în cadrul dialogului social. Despre ce fel de echitate vorbim aici?”, a întrebat Leonid Cerescu. Liderul patronatelor spune că şi impozitarea dividendelor plătite de agentul economic nu este altceva decât un impozit nou, cu atât mai mult că acest fapt nu s-a prea luat în discuţie înainte de a fi inclus în proiectului politicii fiscale pe 2012. Fără atenţie a rămas şi propunerea transportatorilor de a modifica tarifele, având în vedere creşterea preţurilor la benzină şi motorină. Deşi, susţine liderul patronatelor, aceasta era o măsură pentru stoparea activităţii agenţilor economici care lucrează la negru, transportând pasageri fără bilete şi punând în pericol securitatea la trafic. Leonid Cerescu a mai subliniat că activitatea comisiilor pentru consultări şi negocieri colective este nesatisfăcătoare, deoarece ministerele acordă puţină atenţie propunerilor acestora, nu le implică în dezbaterea problemelor antreprenoriatului. Conducerea Confederaţiei Naţionale a Patronatului afirmă că, deşi Guvernul susţine contrariul, agenţilor economici le este tot mai greu să activeze. Controalele s-au intensificat, uneori au loc câte 2-3 pe săptămână. Cadrul legal pentru 2012 încalcă principiul tratării egale a contribuabililor. Alexandru Slusari, de la Confederaţia patronatelor din Agricultură, a vorbit în context despre impozitarea diferită a întreprinderilor agricole, tratarea diferită a contribuabililor în sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, faptul că unor agenţi economici li se permite participarea benevolă la sistemul de asigurări sociale, ceea ce reduce esenţial cheltuielile pentru desfăşurarea activităţii economice şi crează concurenţă neloială. Reprezentanţii patronatelor solicită modificarea legislaţiei privind dialogul cu partenerii sociali, precum şi regulamentul de activitate a Comisiei tripartite. Idee este că toate cele trei părţi ale dialogului social să-şi asume responsabilitate pentru soluţionarea problemelor economice şi sociale cu care se confruntă societatea, inclusiv antreprenoriatul care creează locuri de muncă.